(pentru ggm, care scria in vivir para contarla ca l-a descoperit a gritos pe felisberto hernandez)
In ultimul an de scoala primara vedeam mereu un cap mare si negru sprijinindu-se de un perete zugravit in verde. Parul carliontat al acelui copil nu era foarte lung dar ii invada fata ca si cum ar fi fost o retea , ii ascundea fruntea, foarte alba, ii acoperea obrajii, se aseza peste urechi si cobora pe gat pana ce se pierdea in uniforma lui de catifea albastra. Era intotdeauna linistit, nu isi facea temele si nu studia aproape niciodata. Intr-o zi invatatoarea l-a trimis acasa si a intrebat care dintre noi ar vrea sa il insoteasca ca sa ii spuna tatalui sa vina sa vorbeasca cu ea. Invatatoarea a ramas uimita cand m-am oferit eu, caci misiunea era neplacuta. Mi se parea ca se putea face ceva pentru a-l salva pe acel coleg, insa ea a intrat la banuieli, a ghicit cumva gandurile noastre si ne-a impus tot felul de lucruri. Cand am plecat, ne-am dus in parc si amandoi am jurat sa nu mai mergem niciodata la scoala.
Intr-o dimineata a anului trecut, fiica mea m-a rugat sa o astept afara cat intra sa se uite intr-un magazín. Cum intarzia, am intrat sa o caut si mi-am dat seama ca patronul era prietenul meu din copilarie. Atunci am inceput sa vorbim si fiica mea a trebuit sa plece fara mine.
Pe un culoar care se pierdea in spatele magazinului venea o fata care aducea ceva . Prietenul meu spunea ca isi petrecuse cea mai mare parte din viata in Franta, acolo el isi amintise tot ceea ce inventaseram pentru a-i face sa creada pe parintii nostri ca mergeam la scoala. Acum traia singur , insa in magazín era inconjurat de patru fete, care se apropiau de el ca de un tata. Acum, cea care venea din spatele magazinului aduce un pahar de apa si o pastila pentru prietenul meu, care a spus sunt foarte bune cu mine, si ma iarta pentru…aici a tacut si mana lui a inceput sa se miste fara sa stie unde sa se aseze. Zambea. I-am spus putin in gluma daca ai ceva…ciudat care te face sa te simti incomod, am un prieten care e medic…Nu m-a lasat sa termin. Mana lui se odihnea acum pe marginea unui ulcior, a ridicat degetul aratator si parea ca acel deget urma sa cante...Imi iubesc …boala mai mult decat viata,adesea gandesc ca o sa ma vindec, si ma cuprinde o disperare de moarte. Ce vrei sa spui asta?, l-am intrebat. Poate ca intr-o zi o sa pot sa iti spun. Daca as descoperi ca esti dintre cei care ar putea sa imi agraveze…boala, ti-as face cadou acest scaun sculptat care i-a placut atat de mult fiicei tale.
Am privit scaunul si nu stiu de ce am crezut ca boala prietenului meu se asezase pe acel scaun...
Ziua in care s-a hotarat sa imi dezvaluie boala sa era sambata si tocmai isi inchisese magazinul. Am fost sa luam un autobuz care mergea in afara orasului si in spatele nostru veneau cele patru fete si un alt angajat cu favoriti pe care il vazusem in spatele magazinului scriind in niste caiete.
Acum mergem cu totii la conacul meu,mi-a spus, si daca te intereseaza sa afli ce se intampla, va trebui sa stai impreuna cu noi pana tarziu.
Atunci el s-a oprit pana ce s-au apropiat ceilalti si m-a prezentat angajatilor sai. Omul cu favoriti se numea Alejandro si isi cobora privirea in felul in care o face un lacheu. Cand autobuzul a parasit orasul iar calatoria s-a facut monotona i-am cerut prietenului meu sa ma ajute sa imi fac o idee, a ras si intr-un sfarsit a spus totul se va intampla intr-un tunel.-O sa ma avertizezi inainte ca autobuzul sa intre in el?-Nu . Acest tunel se afla langa conacul meu ... o sa il strabatem pe jos. Cand se innopteaza... Fetele ne vor astepta inauntru, in adanciturile peretelui din stanga, si fiecare dintre ele va avea un voal intunecat pe fata. In fata peretelui din dreapta sunt asezate obiecte pe o masa veche, care e destul de lunga. O sa ating obiectele si voi incerca sa ghicesc despre ce e vorba. O sa ma apropii si de fete, o sa le ating fata si …atat.
A ramas o clipa fara sa spuna nimic, a ridicat mainile si acestea pareau ca asteapta sa se apropie de ele un obiect , poate ca vreo fata. Cand si-a dat seama ca tacea, si-a coborit mainile, era gestul unei siluete care se ascunde in spatele unei ferestre. A vrut sa revina la ceea ce imi explica , insa a spus doar intelegi?
Cu greu am reusit sa ii raspund ca o sa incerc sa inteleg.
A privit peisajul de afara. M-am intors un pic sa vad fetele insotitoarelor noastre: nu pareau sa isi dea seama ca noi doi discutam , si era usor sa descoperi ca sunt inocente. Dupa cateva clipe, am atins cotul prietenului meu ca sa ii spun -daca ele se afla in intuneric, de ce isi pun voaluri pe fatza?
A raspuns distrat -Nu stiu… dar prefer sa fie asa.
Si a inceput sa priveasca din nou peisajul,ma uitam si eu pe fereastra insa ma interesa capul negru al prietenului meu, era ca un nor linistit undeva pe cer, si ma gandeam la alte ceruri pe care le-ar fi putut strabate. Acum ca stiam ca acel cap adapostea ideea tunelului, il intelegeam in alt fel. Poate ca in acele dimineti cand mergeam la scoala , atunci cand el isi sprijinea capul de peretele verde, incepea deja sa apara in el ideea unui tunel. Nu ma miram ca nu am inteles acest lucru atunci cand ne plimbam prin parc, insa asa cum atunci nu intelegeam, mi se parea necesar sa nu inteleg nici acum. Oricum, era prezenta intre noi aceeasi simpatie si imi era clar ca nu invatasem inca sa cunosc oamenii. Zgomotul pe care il facea autobuzul si lucrurile pe care le vedeam imi distrageau atentia, insa era inevitabil ca din cand in cand sa ma gandesc la acel tunel.
Nu dupa mult timp am ajuns, Alejandro impreuna cu fetele impingeau deja un drug de fier, ca sa deschida poarta. Frunzele copacilor mari cazusera pe arbustii din curte , arbustii pareau cosuri pline de hartii,in timp ce cautam cararea prin iarba destul de inalta , vedeam in departare o casa veche. Odata ajunsi acolo, am vazut ca fetele erau suparate, langa scara se vedea statuia unui leu facuta bucati – cazuse de pe terasa. Simteam placerea descoperirii fiecarui colt din acea casa, insa as fi dorit sa fiu singur si sa studiez pe indelete totul. De pe terasa casei am vazut cum curge un rau. Prietenul meu a spus -Vezi sopronul acela care are o poarta mare inchisa? Bine. Inauntrul lui se afla gura tunelului; tunelul merge in aceeasi directie ca si raul... Si vezi curtea care e aproape de scara din spate? Acolo e ascunsa iesirea din tunel. -Si cat timp dureaza sa treci prin el? Vreau sa spun: atunci cand atingi obiectele si fetzele…-Oh, putin. Intr-o ora tunelul ne-a digerat deja pe toti. Insa dupa aceea ma intind pe un divan si incep sa evoc ceea ce imi amintesc sau ceea ce s-a intamplat acolo...Acum imi vine greu sa vorbesc, lumina aceasta puternica imi voaleaza imaginea tunelului,e ca lumina care intra in aparatul de developat cand imaginea nu e inca fixata... Iar in momentul in care intru in tunel imi face rau pana si amintirea luminii de afara. Toate lucrurile de aici raman la fel de inexpresive ca si decorurile teatrului dupa piesa .
Ne aflam intr-o portiune intunecoasa a scarii cand el imi spunea asta . Si, atunci cand am inceput sa coboram, am vazut de sus penumbra sufrageriei, in mijlocul ei plutea o imensa panza alba care parea o fantasma moarta si imbibata de obiecte, cele patru fete s-au asezat intr-un un capat iar cei trei barbati in celalalt. Intre cele doua grupuri erau cativa metri de panza alba: ultimul servitor batran obisnuia sa serveasca masa acolo din vremurile in care locuia in casa familia prietenului meu. Vorbeam doar el si cu mine. Alejandro , cu fata lui incadrata de favoriti, poate ca gandea : “ Nu au incredere in mine , si nici nu o sa ii fac eu acum sa aiba”, in celalalt capat, fetele vorbeau si radeau fara sa faca mult zgomot.
Prietenul meu mi-a spus -Tu nu simti uneori nevoia sa te afli intr-o singuratate desavarsita?
Am inceput sa inspir aerul oftatului adanc care se nastea atunci in mine apoi am raspuns -Vecinii mei, doi dintre ei, dau drumul la aparatul lor de radio dimineata imediat ce se trezesc . Se baga cu tot cu el in camera mea. -Si de ce ii lasi sa intre? -Nu, vreau sa spun ca ii dau drumul atat de tare ca e ca si cum ar intra in camera mea.
Voiam sa povestesc altceva , insa prietenul meu m-a intrerupt, -sa stii ca, atunci cand ma plimbam pe pamantul meu si auzeam zgomotul unui radio deschis, nu mai stiam ce inseamna copacii, nu mai stiam ce inseamna viata mea. Modul meu de a simti se schimba cu totul: pamantul meu nu mi se mai parea al meu si adesea gandeam ca m-am nascut intr-un secol gresit.
M-am straduit sa nu izbucnesc in ras, pentru ca in acel moment Alejandro a sughitat si obrajii i s-au umflat ca la un trompetist. Insa imediat i-am spus prietenului meu -si acum nu te mai deranjeaza radioul acela?
Conversatia nu era prea grozava si m-am hotarat sa mananc ceva, prietenul meu continua sa vorbeasca -individul care imi umplea pamantul de zgomote a venit intr-o zi sa imi ceara sa ii fiu garant pentru un imprumut…
Alejandro si-a cerut scuze, s-a ridicat de la masa si i-a facut un semn uneia dintre fete. In timp ce ieseau, a sughitat din nou , sughitul ii facea favoritii sa se miste , pareau panzele negre ale unei corabii de pirati, prietenul meu continua -... i-am spus:” Nu numai ca voi fi garantul dumneavoastra , dar va platesc si ratele. Insa dumneavoastra nu dati drumul la radio sambata si duminica.”...
A privit scaunul de pe care Alejandro tocmai se ridicase si mi-a spus -asta-i omul meu : compune tunelul ca si cum ar fi vorba de o simfonie. Acum s-a ridicat de la masa ca sa mai puna la punct cate ceva , inainte muncea de multe ori degeaba, pentru ca atunci cand nu ghiceam ceva, il intrebam pe el… iar el se dadea peste cap ca sa aduca lucruri noi. Acum, cand nu ghicesc ce e un obiect, o las pe data viitoare, iar cand ma plictisesc sa il tot ating fara sa stiu ce este, ii lipesc o eticheta pe care o am in buzunar, iar el scoate obiectul din circulatie pentru un timp.
Cand Alejandro s-a intors, noi avansaseram destul de mult cu mancarea si cu vinurile. Prietenul meu l-a atins pe umar pe Alejandro si mi-a spus - e un mare romantic, e un Schubert al tunelului. Plus ca timiditatea si favoritii lui sunt mai mari decat ai lui Schubert. Gandeste-te numai ca iubeste o fata pe care n-a vazut-o niciodata si pe care nici nu stie cum o cheama. Dupa zece noaptea, isi ia carti cu el intr-o baraca . Il incanta singuratatea si linistea, mirosul aspru al trunchiurilor de lemn. Intr-o noapte a sarit peste cartile lui pentru ca a sunat telefonul; cea care a gresit numarul a continuat sa il greseasca in fiecare noapte. Iar el de-abia o atinge ascultand-o .
Alejandro a rosit, favoritii lui negri faceau contrast puternic cu rosul fetei, mie a inceput sa-mi fie simpatic. Cina s-a terminat un pic mai incolo iar Alejandro si fetele au iesit sa se plimbe; eu si cu prietenul meu ne-am intins pe divanurile din camera sa. Dupa siesta, am iesit si ne-am plimbat pana s-a intunecat de-a binelea, pe masura ce se intuneca prietenul meu vorbea tot mai putin si facea miscari mai lente. Lumina zilei slabise mult in intensitate iar obiectele incepeau sa o infrunte, noaptea se anunta una foarte intunecata, prietenul meu deja atingea, fara sa-i vada, copacii si plantele, putin dupa aceea am intrat in tunel cu amintirea a tot ceea ce lumina facuse sa se confunde inainte sa pornim. M-a oprit in poarta sopronului si inainte sa imi vorbeasca am auzit curgerea riului, apoi mi-a spus -data asta nu atingi fetele fetelor , ele abia te cunosc , vei atinge doar ce se afla in dreapta ta si pe masa .
Auzisem pasii lui Alejandro. Prietenul meu vorbea aproape soptit si mi-a mai cerut ceva -nu trebuie sa iti abandonezi locul, care va fi intre Alejandro si mine.
A aprins o lanterna mica si mi-a aratat primele scari, erau de pamant si decolorate. Am ajuns la o alta usa si el a stins lanterna. Mi-a mai spus o data -deci stii, masa e in dreapta si o vei intalni fara sa faci mai mult de doi pasi. Pe marginea ei ai primul obiect, pana acum nu am ghicit ce e... il las in intregime la dispozitia ta.
Am inceput punand mainile pe o cutie mica si patrata din care iesea o suprafata curba, nu stiam daca substanta aceea era foarte dura, dar nu am indraznit sa infig o unghie in ea ca sa verific, avea un mic canal , suav la atingere,si o parte un pic cam aspra. Aproape de una dintra marginile cutiei simteam mici sfere, bobite, am avut o senzatie neplacuta si mi-am retras mainile. El m-a intrebat - te-ai gandit la ceva anume? -Obiectul asta nu ma intereseaza. -Din modul cum ai reactionat vad ca te-ai gandit la ceva. -M-am gandit la umflaturile pe care atunci cand eram copil le vedeam pe pielea unor broaste foarte mari. - continua! -Apoi am dat peste o gramajoara de ceva care era ca faina, am bagat mainile cu placere. -La marginea mesei e un prosop cu care poti sa te stergi pe maini dupa aceea.
I-am raspuns ca si cum nu l-as fi auzit -Mi-ar place sa existe plaje de faina…-Bine, continua.
Dupa aceea am intalnit ceva ce parea o cusca sau o colivie, avea forma de pagoda, am scuturat-o ca sa vad daca era vreo pasare inauntru,in acel moment s-a produs o usoara descarcare luminoasa, nu stiam de unde vine nici despre ce era vorba,am auzit pasul prietenului meu si l-am intrebat -Ce se intampla?
El , la randul lui, m-a intrebat -Ce ti s-a intamplat? -N-ai vazut ? -Ah, nu iti fa probleme. Cum fetele sunt prea putine pentru un tunel asa de lung, sunt la distanta mare una de alta, de aceea fiecare imi arata unde se afla semnalizand cu lanterna.
M-am intors si am vazut consumandu-se de cateva ori descarcari care pareau sa vina de la o fiinta vie, mica si luminoasa, in acea clipa, prietenul meu mi-a spus -Asteapta-ma aici.
S-a indreptat spre lumina si a acoperit-o cu trupul sau, atunci am gandit ca mergea semanandu-si degetele in intuneric, apoi le recupera si toate se regaseau pe fata acelei fete. Dintr-odata l-am auzit spunand -E a treia oara cand ti-o pui pe prima, Julia.
Insa o voce care abia se auzea i-a raspuns -Nu sunt Julia.
In acel moment am auzit apropiindu-se pasii lui Alejandro si l-am intrebat -Ce era in prima cutie?
A trecut ceva timp pana mi-a raspuns -O coaja de nuca de cocos .
M-am speriat cand am auzit vocea suparata a prietenului meu, -ar fi mai bine sa nu il intrebi nimic pe Alejandro.
Am inghitit acele cuvinte impreuna cu propria-mi saliva si am pus din nou mainile pe masa, tot ce a urmat a fost facut in tacere. Obiectele pe care le-am recunoscut erau, in aceasta ordine: o coaja de nuca de cocos, o gramajoara de faina, o colivie goala, niste pantofiori , o rosie, niste indispensabili, un ciorap de dama, o masina de scris, un ou de gaina, o vezica umflata, o carte deschisa, o pereche de catuse, o cutie de pantofi care avea inauntru un pui fara gat si fara pene . Mi-a parut rau ca Alejandro a asezat puiul la urma, caci a fost foarte neplacut sa ating acea piele rece si granulata.
Imediat ce am iesit din tunel, Alejandro mi-a luminat scarile care dadeau spre curte, am intrat intr-un coridor, prietenul meu mi-a pus mana pe umar si mi-a spus cu glas cald “iarta-ma pentru tonul meu dur de azi”, insa imediat si-a intors capul ca si cum ar fi spus “ insa azi ma intereseaza un singur lucru, o sa continui cu asta”.
Se indrepta spre camera sa si mi-a facut semn cu indicele sa il urmez, acelasi deget l-a dus la buze, imi cerea sa nu scot nici un sunet.Am ajuns in camera si a inceput sa aseze divanurile astfel incat sa privim in directii opuse si sa nu ne vedem fetele, el s-a asezat intr-un divan, eu in celalalt. M-am cufundat in ganduri si m-am inchis cu totul in ceea ce s-a intamplat. Dupa un timp l-am auzit spunandu-mi aproape in soapta -Mi-ar place sa petreci ziua de maine aici, imi pare insa rau sa iti spun ca pot sa iti ofer asta cu o conditie…
Am asteptat cateva secunde si i-am raspuns -Daca as accepta, ar fi, de asemenea, cu o conditie…
A ras si apoi mi-a spus -Uite, fiecare scrie pe o hartie conditia lui, de acord? -Foarte bine.
Am scos o carte de vizita, apoi, cum capetele noastre erau apropiate, ne-am intins hartiile fara sa ne privim unul pe altul, cea a prietenului meu zicea asa:” ma voi plimba singur toata ziua de maine”. Iar a mea:” As dori sa petrec ziua inchis intr-o camera”. El a ras din nou,apoi s-a ridicat din pat si a iesit din incapere pentru cateva minute. Cand s-a intors, mi-a spus -Camera ta e deasupra acesteia, iar acum mergem sa mancam. In sufragerie m-am intalnit cu un cunoscut, puiul din tunel.
Odata terminata masa, prietenul mi-a spus -Te invit sa asculti cvartetul lui don Claudio.
M-a amuzat familiaritatea lui cu Debussy, ne-am intins din nou pe divanuri, si cand la un moment dat s-a ridicat ca sa-l intoarca, s-a oprit cu discul de vinil in mana ca sa-mi spuna -Cand ma aflu acolo, simt ca ma ating idei care vin din alta parte.
Muzica s-a sfarsit, el a vorbit din nou dupa o scurta tacere - Am trait aproape de alte persoane si am pastrat in memorie amintiri care nu imi apartin.
In acea noapte nu a mai avut sa-mi spuna nimic si, cand am fost singur in camera mea, am inceput sa ma plimb,ma simteam cuprins de o stare de tensiune dulce si binecuvantata si gandeam ca marele obiect din tunel era prietenul meu, exact in acest moment el urca grabit scarile. A deschis usa, si-a introdus doar capul si mi-a spus cu un suras -Pasii tai imi tulbura linistea, se aud prea tare jos la mine in camera. -Oh, scuza-ma!
A plecat, mi-am scos pantofii si am inceput sa ma plimb doar in ciorapi. El a revenit nu dupa mult timp -Acum e si mai rau, pasii tai par o inima care pulseaza, e ca si cum as avea un metronom in mine. -Of, cat de mult cred ca regreti ca m-ai invitat aici -Din contra, ma gandeam ca de acum inainte nu mi-ar place sa stiu ca ramane nelocuita camera in care ai fost tu.
I-am raspuns cu un zambet artificial si el a plecat imediat, am adormit repede dar m-am trezit la fel de repede. Afara fulgera si tuna in departare,m-am ridicat din pat pasind usor si am deschis fereastra ca sa vad lumina albicioasa a unui cer care parea ca voia sa se lase asupra conacului cu norii sai carnosi, si dintr-o data am vazut pe o carare un om cautand ceva intre plantele din curte, ramanea un timp intr-un loc apoi continua sa se deplaseze dupa cateva clipe, am vrut sa merg sa il avertizez pe prietenul meu, scara scartaia si imi era teama ca se va trezi si va crede ca a intrat un hot in casa. Insa usa camerei lui era deschisa si patul era gol. Cand m-am intors in camera mea, nu l-am mai vazut pe omul din curte, m-am intins in pat si am adormit din nou.
A doua zi, in timp ce coboram sa ma spal, servitorul imi urca serviciul de mate, si in timp ce beam mate, mi-am amintit ceea ce visasem, amicul meu si cu mine ne aflam in fata unui mormant, si el mi-a spus:” Stii cine zace aici? Puiul in cutia lui”. Noi nu aveam nici un fel de simtamant in fata mortii, acel mormant era un fel de congelator care il imita intr-un fel destul de nostim si noi stiam ca acolo locuiau toti mortii pe care urma sa-i mancam dupa aceea.
Imi aminteam visul, priveam intinderea pamanturilor prin perdelele galbui si beam mate, dintr-odata l-am vazut pe el trecand pe o carare si fara sa vreau am facut gestul de a-l spiona. Apoi am hotarat sa nu il mai privesc, si gandindu-ma ca nu ma auzea, am inceput sa ma plimb prin camera. Cand am trecut prin dreptul ferestrei,am vazut ca mergea spre sopron, credeam ca merge spre tunel, si am inceput sa banuiesc ceva. Insa el se indrepta spre un loc unde erau intinse rufe la uscat si a atins cu palma deschisa un cearsaf care cred ca era inca umed.
A trecut ziua si ne-am vazut doar la cina. El mi-a spus -Toata saptamana sunt in magazin si doresc sa vina ziua aceasta, iar aici ma plictisesc si tristetea pe care o simt e oribila, insa am nevoie de singuratate si simt nevoia de a nu vedea nici o fiinta umana. Iarta-ma, te rog!...
I-am spus -Azi-dimineata am vazut violete rupte pe o carare. Cred ca au fost niste caini cei care, noaptea asta…
A zambit, -Eram eu. Imi place sa caut violete in iarba un pic inainte de rasarit. Atunci m-a privit zambind din nou si mi-a spus -Am lasat usa deschisa si cand m-am intors am gasit-o inchisa.
Am zambit la randu-mi, -M-am temut ca e vreun hot si am coborat sa-ti spun.
In acea noapte ne-am reintors in oras si el se simtea bine. Sambata urmatoare ne aflam pe terasa si dintr-odata am vazut venind spre noi pe una dintre fete, credeam ca voia sa imi spuna un secret si mi-am lasat capul pe umar, atunci fata m-a sarutat pe obraz. Senzatia mea a fost ca mai traisem asta odata , dar prietenul meu a intrebat -Ce-i asta?
Fata a raspuns -Acum nu suntem in tunel. -Insa suntem in casa mea, a spus el.
Ajunsesera si celelalte fete, ne-au spus ca se jucau de-a prinselea si ca acel sarut era o pedeapsa. Ca sa disimulez, am spus -Alta data nu mai dati pedepse asa de grele!
Cea mai mica dintre ele a raspuns -Pedeapsa asta o voiam pentru mine!
Totul s-a terminat cu bine, insa amicul a ramas contrariat.
La ora obisnuita am intrat in tunel. Am intalnit din nou coaja de cocos, insa deja avea lipita o eticheta pentru a fi scoasa de acolo, apoi am atins o gramada destul de mare de nisip, nu ma interesa, asa ca am inceput sa ma gandesc ca destul de repede urma sa clipeasca prima luminita , mainile mele continuau sa se miste pe masa apoi am atins ceva care , cred, era o pereche de manusi peticite. M-am gandit la semnificatia pe care acele manusi o aveau pentru mainile mele, cred ca era vorba de o surpriza pentru maini, nu pentru mine. In timp ce atingeam un obiect care parea de sticla, mi-am dat seama ca mainile voiau sa incerce manusile, m-am hotarat sa fac asta dar m-am oprit din nou, paream un tata care nu dorea sa le indeplineasca fiicelor lui toate capriciile. Si, imediat,am inceput sa am o alta banuiala, amicul meu ajunsese departe in acea lume a mainilor, poate ca el le facuse sa isi dezvolte inclinatii care sa le permita sa traiasca o viata prea independenta. M-am gandit la faina, pe care cu atata placere mainile mele o atinsesera data trecuta, si mi-am spus: “mainilor le place faina proaspata”, atunci am facut tot posibilul pentru a uita gandul acesta si m-am intors la sticla pe care o atinsesem inainte, in spate avea un suport, era vorba de un portret? Si cum puteam sa aflu? Putea sa fie la fel de bine o oglinda…Da: aveam intalnire cu imaginatia mea inselata si cu o anumita bataie de joc din partea intunericului, aproape imediat am vazut descarcarea luminoasa a primei fete. Si, nu stiu de ce, m-am gandit la obiectul pe care l-am atins la inceput, si mi-am dat seama ca era capul de leu.
Prietenul meu o intreba pe una din fete -Ce e asta? Un cap de papusa? Un caine?...o gaina?...-Nu, e una dintre acele flori aurii care…
A intrerupt-o, -Nu v-am mai spus o data sa nu mai aduceti nimic?...-Prostule! -Ce?... Cine esti? -Julia, s-a auzit o voce hotarata. - Niciodata sa nu mai aduci ceva in maini, se auzi vocea stinsa a prietenului meu.
Cand s-a reintors la masa din tunel, unde ma aflam , mi-a spus -Imi place sa stiu ca in acest intuneric exista o floare aurie .
In acel moment am simtit ca ceva a trecut pe langa mine si mi-a atins sacoul, primul meu gand a fost ca erau manusile de pe masa, ca si cum acestea ar fi putut umbla singure, insa aproape in acelasi timp m-am gandit ca poate fi cineva din tunel, atunci i-am spus amicului meu -Cineva mi-a atins sacoul. -Absolut imposibil! ...Ai avut o halucinatie, se mai intampla si asa ceva in tunel!
Si, pe neasteptate, am auzit un vant infricosator, ca o furtuna. Prietenul meu a tipat de-a dreptul -Ce-i asta?
Ceea ce e curios este ca auzeam vantul, dar nu il simteam nici cu mainile nici cu fatza, atunci Alejandro a spus ca e o masina care imita vantul, pe care o imprumutase din recuzita unui teatru -Foarte bine, prietene, totusi asta nu e pentru maini…
A ramas tacut cateva momente si apoi a intrebat din nou-Cine i-a dat drumul masinii asteia? -Prima fata, s-a dus acolo dupa ce ati atins-o dumneavoastra. -Ah!-am spus - ai vazut? Ea era cea care m-a atins....
In aceeasi noapte, in timp ce schimba discul la gramofon, mi-a spus -Azi a fost foarte placut, confundam obiectele, ma gandeam la altele diferite si aveam amintiri neasteptate, de-abia incepusem sa ma misc prin intuneric ca mi s-a parut ca o sa ma lovesc de ceva ciudat, ca trupul meu va incepe sa traiasca intr-un alt fel si ca eram pe punctul de a intelege ceva important. Si, dintr-odata, cand tocmai lasam un obiect si corpul meu se intorcea sa atinga o fata, am descoperit cine ma inselase intr-o afacere.
M-am indreptat spre camera mea. Inainte de a adormi, am inceput sa ma gandesc la o pereche de manusi albe , in care abia se intrezareau mainile unei femei trageam incet spre mine varfurile acelor manusi, dezgoleam treptat acele maini, la un moment dat mi-am dat seama ca in vis manusile se transformasera in coji de banane...Dormeam deja de ceva vreme, cand am simtit pe fata atingerea unor maini, m-am trezit strigand, pentru cateva clipe era ca si cum as fi plutit in intuneric, si in sfarsit mi-am dat seama ca avusesem un cosmar. Prietenul meu a urcat in fuga si m-a intrebat -Ce ti s-a intamplat? -Am avut un vis…
Insa m-am oprit, n-am vrut sa-i povestesc visul pentru ca imi era teama ca i-ar fi putut trece prin minte sa imi atinga fata a plecat imediat si am ramas in pat fara sa mai adorm la loc. Insa dupa cateva momente am auzit usa deschizandu-se incet , am strigat cu o voce inspaimantata -Cine e?
In aceeasi clipa am auzit pasi pe scari. Cand prietenul meu a urcat din nou, i-am spus ca lasase usa deschisa si ca intrase un caine, nu mi-a raspuns nimic si a coborat inapoi in camera la el.
Sambata urmatoare, de-abia intrati in tunel, se auzi un planset care parea a fi al unui catel. Una dintre fete a izbucnit in ras si apoi si noi ceilalti, odata cu ea, amicul meu s-a suparat tare, si a spus cuvinte neplacute, am tacut toti, insa, intre cuvintele lui s-a auzit si mai tare schelalaitul catelusului si am izbucnit din nou in ras. Atunci prietenul meu a urlat - Afara, toti afara!!
Cei care ne aflam in apropierea lui l-am auzit gafaind, si a adaugat imediat, insa mai incet, ca si cum si-ar fi ascuns fata in intuneric -Minus Julia...
Mi-a venit atunci un gand prea puternic ca sa-i rezist- sa raman in tunel... Amicul meu a asteptat pana ce nu s-au mai auzit pasi in tunel, apoi, de departe, Julia incepu sa aprinda si sa stinga lanterna, acea lumina parea a unui far. Prietenul meu calca apasat inspre ea in timp ce incercam sa fac sa coincida zgomotul pasilor mei cu cel al pasilor lui, am ajuns aproape de Julia, care i-a spus -Iti amintesti de alte fete cand o atingi pe a mea?
El a ezitat un timp pana sa spuna da. Insa a adaugat imediat -Vreau sa spun ca… era din Viena, si am cunoscut-o in Paris. -Era prietena ta? -Eram prieten cu sotul ei. Insa odata el a cazut de pe un cal de lemn… -Cum?! -Iti explic, el avea o matusa bogata care locuia in provincie si care i-a spus sa faca gimnastica pentru ca nu era prea puternic, matusa a avusese grija de el de mic, el ii trimitea fotografii in care era imbracat in trening, insa niciodata nu facea altceva decat sa citeasca tot timpul, nu mult timp dupa ce s-a casatorit, a dorit sa isi faca o fotografie urcat pe un cal , era foarte mandru de un sombrero pe care il primise cadou. Insa calul era de lemn si lemnul era mancat de carii, una dintre labele calului s-a rupt sub greutatea calaretului, care si-a fracturat o mana atunci cand a cazut.
Julia a ras un pic si el a continuat -Atunci l-am vizitat la el acasa, si asa am cunoscut-o pe sotia sa…la inceput ea imi vorbea zambind, cu o doza de ironie in privire, sotul ei avea bratul in ghips si erau multi cei care venisera in vizita. Ea i-a adus supa si el a spus ca nu avea deloc pofta de mancare, toti cei aflati in vizita au spus sau au confirmat ca dupa un accident de felul acesta nimeni nu are pofta de mancare, am gandit ca toti cei aflati atunci in casa isi fracturasera cate ceva , si mi i-am imaginat in penumbra acelei camere cu mainile si picioarele in ghips.
Se auzi din nou schelalaitul catelului si Julia rase, ma temeam ca prietenul o sa inceapa sa-l caute si va da peste mine, insa dupa cateva clipe isi continua povestirea, - Cand s-a ridicat de pe scaun, mergea incet si , din spate, cu bratul lui in ghips, se vedea ca si cum ar fi dus o cutie cu bilete de papagal, m-a invitat in crama lui de la subsol sa alegem o sticla din vinurile cele mai bune, sotia lui nu dorea sa il lase sa mearga singur, el mergea inainte, avea o lumanare in mana, flacara ardea panzele de paianjeni si acestia fugeau in toate partile, in urma lui mergea ea, ultimul eram eu…
Amicul meu nu mai spuse nimic iar Julia l-a intrebat -Ai spus la inceput ca doamna iti vorbea cu un suras usor ironic, si dupa aceea? -Nu era ironica doar cu mine, n-am spus asta! -Ai spus ca asa era la inceput. -Bine…si dupa aceea a fost la fel ca la inceput.
Catelul schelalai din nou iar Julia a spus -Nu trebuie sa crezi ca ma intereseaza prea tare lucrul asta, insa… simt cum imi arde fata.
Am auzit pasii lor indreptandu-se spre iesire si apoi usa tunelului inchizandu-se, atunci am alergat si am inceput sa lovesc in usa cu pumnii si cu picioarele, amicul meu s-a intors si a intrebat -Cine-i acolo?
I-am raspuns, si el a pronuntat cu greu cuvintele - In tunelul acesta... tu... nu mai intri niciodata…
Parca urma sa mai adauge ceva, insa a preferat sa taca. In acea noapte, am plecat cu autobuzul impreuna cu fetele si cu Alejandro, ei mergeau inainte si in spate, niciunul dintre ei nu ma privea si era ca si cum as fi fost un tradator.
Dupa cateva zile, prietenul meu a venit la mine acasa, era tarziu si ma culcasem deja, si-a cerut scuze ca m-a trezit din somn si pentru ceea ce imi spusese la iesirea din tunel, in ciuda faptului ca eram bucuros, el parea preocupat. Si , dintr-odata, a vorbit, -Azi a venit la magazin tatal Juliei , mi-a cerut sa nu mai ating niciodata fata fiicei lui, dar mi-a si dat de inteles ca nu ar mai spune nimic daca m-as angaja intr-un mod mai serios. Am privit-o pe Julia si ea se uita in jos si isi zgaraia oja de la o unghie. Atunci mi-am dat seama ca o iubesc. -Mai bine, i-am raspuns. Si nu te poti casatori cu ea? -Nu. Ea nu vrea sa mai ating si alte fete in tunel.
Prietenul meu isi tinea coatele sprijinite pe genunchi si, dintr-odata, isi ascunse fata in palme, in acel moment, fata lui mi se paru la fel de mica precum cea a unui miel, am vrut sa-i pun mana pe umar si fara sa vreau i-am atins capul, am avut senzatia ca tocmai atinsesem un obiect din tunel.
In ultimul an de scoala primara vedeam mereu un cap mare si negru sprijinindu-se de un perete zugravit in verde. Parul carliontat al acelui copil nu era foarte lung dar ii invada fata ca si cum ar fi fost o retea , ii ascundea fruntea, foarte alba, ii acoperea obrajii, se aseza peste urechi si cobora pe gat pana ce se pierdea in uniforma lui de catifea albastra. Era intotdeauna linistit, nu isi facea temele si nu studia aproape niciodata. Intr-o zi invatatoarea l-a trimis acasa si a intrebat care dintre noi ar vrea sa il insoteasca ca sa ii spuna tatalui sa vina sa vorbeasca cu ea. Invatatoarea a ramas uimita cand m-am oferit eu, caci misiunea era neplacuta. Mi se parea ca se putea face ceva pentru a-l salva pe acel coleg, insa ea a intrat la banuieli, a ghicit cumva gandurile noastre si ne-a impus tot felul de lucruri. Cand am plecat, ne-am dus in parc si amandoi am jurat sa nu mai mergem niciodata la scoala.
Intr-o dimineata a anului trecut, fiica mea m-a rugat sa o astept afara cat intra sa se uite intr-un magazín. Cum intarzia, am intrat sa o caut si mi-am dat seama ca patronul era prietenul meu din copilarie. Atunci am inceput sa vorbim si fiica mea a trebuit sa plece fara mine.
Pe un culoar care se pierdea in spatele magazinului venea o fata care aducea ceva . Prietenul meu spunea ca isi petrecuse cea mai mare parte din viata in Franta, acolo el isi amintise tot ceea ce inventaseram pentru a-i face sa creada pe parintii nostri ca mergeam la scoala. Acum traia singur , insa in magazín era inconjurat de patru fete, care se apropiau de el ca de un tata. Acum, cea care venea din spatele magazinului aduce un pahar de apa si o pastila pentru prietenul meu, care a spus sunt foarte bune cu mine, si ma iarta pentru…aici a tacut si mana lui a inceput sa se miste fara sa stie unde sa se aseze. Zambea. I-am spus putin in gluma daca ai ceva…ciudat care te face sa te simti incomod, am un prieten care e medic…Nu m-a lasat sa termin. Mana lui se odihnea acum pe marginea unui ulcior, a ridicat degetul aratator si parea ca acel deget urma sa cante...Imi iubesc …boala mai mult decat viata,adesea gandesc ca o sa ma vindec, si ma cuprinde o disperare de moarte. Ce vrei sa spui asta?, l-am intrebat. Poate ca intr-o zi o sa pot sa iti spun. Daca as descoperi ca esti dintre cei care ar putea sa imi agraveze…boala, ti-as face cadou acest scaun sculptat care i-a placut atat de mult fiicei tale.
Am privit scaunul si nu stiu de ce am crezut ca boala prietenului meu se asezase pe acel scaun...
Ziua in care s-a hotarat sa imi dezvaluie boala sa era sambata si tocmai isi inchisese magazinul. Am fost sa luam un autobuz care mergea in afara orasului si in spatele nostru veneau cele patru fete si un alt angajat cu favoriti pe care il vazusem in spatele magazinului scriind in niste caiete.
Acum mergem cu totii la conacul meu,mi-a spus, si daca te intereseaza sa afli ce se intampla, va trebui sa stai impreuna cu noi pana tarziu.
Atunci el s-a oprit pana ce s-au apropiat ceilalti si m-a prezentat angajatilor sai. Omul cu favoriti se numea Alejandro si isi cobora privirea in felul in care o face un lacheu. Cand autobuzul a parasit orasul iar calatoria s-a facut monotona i-am cerut prietenului meu sa ma ajute sa imi fac o idee, a ras si intr-un sfarsit a spus totul se va intampla intr-un tunel.-O sa ma avertizezi inainte ca autobuzul sa intre in el?-Nu . Acest tunel se afla langa conacul meu ... o sa il strabatem pe jos. Cand se innopteaza... Fetele ne vor astepta inauntru, in adanciturile peretelui din stanga, si fiecare dintre ele va avea un voal intunecat pe fata. In fata peretelui din dreapta sunt asezate obiecte pe o masa veche, care e destul de lunga. O sa ating obiectele si voi incerca sa ghicesc despre ce e vorba. O sa ma apropii si de fete, o sa le ating fata si …atat.
A ramas o clipa fara sa spuna nimic, a ridicat mainile si acestea pareau ca asteapta sa se apropie de ele un obiect , poate ca vreo fata. Cand si-a dat seama ca tacea, si-a coborit mainile, era gestul unei siluete care se ascunde in spatele unei ferestre. A vrut sa revina la ceea ce imi explica , insa a spus doar intelegi?
Cu greu am reusit sa ii raspund ca o sa incerc sa inteleg.
A privit peisajul de afara. M-am intors un pic sa vad fetele insotitoarelor noastre: nu pareau sa isi dea seama ca noi doi discutam , si era usor sa descoperi ca sunt inocente. Dupa cateva clipe, am atins cotul prietenului meu ca sa ii spun -daca ele se afla in intuneric, de ce isi pun voaluri pe fatza?
A raspuns distrat -Nu stiu… dar prefer sa fie asa.
Si a inceput sa priveasca din nou peisajul,ma uitam si eu pe fereastra insa ma interesa capul negru al prietenului meu, era ca un nor linistit undeva pe cer, si ma gandeam la alte ceruri pe care le-ar fi putut strabate. Acum ca stiam ca acel cap adapostea ideea tunelului, il intelegeam in alt fel. Poate ca in acele dimineti cand mergeam la scoala , atunci cand el isi sprijinea capul de peretele verde, incepea deja sa apara in el ideea unui tunel. Nu ma miram ca nu am inteles acest lucru atunci cand ne plimbam prin parc, insa asa cum atunci nu intelegeam, mi se parea necesar sa nu inteleg nici acum. Oricum, era prezenta intre noi aceeasi simpatie si imi era clar ca nu invatasem inca sa cunosc oamenii. Zgomotul pe care il facea autobuzul si lucrurile pe care le vedeam imi distrageau atentia, insa era inevitabil ca din cand in cand sa ma gandesc la acel tunel.
Nu dupa mult timp am ajuns, Alejandro impreuna cu fetele impingeau deja un drug de fier, ca sa deschida poarta. Frunzele copacilor mari cazusera pe arbustii din curte , arbustii pareau cosuri pline de hartii,in timp ce cautam cararea prin iarba destul de inalta , vedeam in departare o casa veche. Odata ajunsi acolo, am vazut ca fetele erau suparate, langa scara se vedea statuia unui leu facuta bucati – cazuse de pe terasa. Simteam placerea descoperirii fiecarui colt din acea casa, insa as fi dorit sa fiu singur si sa studiez pe indelete totul. De pe terasa casei am vazut cum curge un rau. Prietenul meu a spus -Vezi sopronul acela care are o poarta mare inchisa? Bine. Inauntrul lui se afla gura tunelului; tunelul merge in aceeasi directie ca si raul... Si vezi curtea care e aproape de scara din spate? Acolo e ascunsa iesirea din tunel. -Si cat timp dureaza sa treci prin el? Vreau sa spun: atunci cand atingi obiectele si fetzele…-Oh, putin. Intr-o ora tunelul ne-a digerat deja pe toti. Insa dupa aceea ma intind pe un divan si incep sa evoc ceea ce imi amintesc sau ceea ce s-a intamplat acolo...Acum imi vine greu sa vorbesc, lumina aceasta puternica imi voaleaza imaginea tunelului,e ca lumina care intra in aparatul de developat cand imaginea nu e inca fixata... Iar in momentul in care intru in tunel imi face rau pana si amintirea luminii de afara. Toate lucrurile de aici raman la fel de inexpresive ca si decorurile teatrului dupa piesa .
Ne aflam intr-o portiune intunecoasa a scarii cand el imi spunea asta . Si, atunci cand am inceput sa coboram, am vazut de sus penumbra sufrageriei, in mijlocul ei plutea o imensa panza alba care parea o fantasma moarta si imbibata de obiecte, cele patru fete s-au asezat intr-un un capat iar cei trei barbati in celalalt. Intre cele doua grupuri erau cativa metri de panza alba: ultimul servitor batran obisnuia sa serveasca masa acolo din vremurile in care locuia in casa familia prietenului meu. Vorbeam doar el si cu mine. Alejandro , cu fata lui incadrata de favoriti, poate ca gandea : “ Nu au incredere in mine , si nici nu o sa ii fac eu acum sa aiba”, in celalalt capat, fetele vorbeau si radeau fara sa faca mult zgomot.
Prietenul meu mi-a spus -Tu nu simti uneori nevoia sa te afli intr-o singuratate desavarsita?
Am inceput sa inspir aerul oftatului adanc care se nastea atunci in mine apoi am raspuns -Vecinii mei, doi dintre ei, dau drumul la aparatul lor de radio dimineata imediat ce se trezesc . Se baga cu tot cu el in camera mea. -Si de ce ii lasi sa intre? -Nu, vreau sa spun ca ii dau drumul atat de tare ca e ca si cum ar intra in camera mea.
Voiam sa povestesc altceva , insa prietenul meu m-a intrerupt, -sa stii ca, atunci cand ma plimbam pe pamantul meu si auzeam zgomotul unui radio deschis, nu mai stiam ce inseamna copacii, nu mai stiam ce inseamna viata mea. Modul meu de a simti se schimba cu totul: pamantul meu nu mi se mai parea al meu si adesea gandeam ca m-am nascut intr-un secol gresit.
M-am straduit sa nu izbucnesc in ras, pentru ca in acel moment Alejandro a sughitat si obrajii i s-au umflat ca la un trompetist. Insa imediat i-am spus prietenului meu -si acum nu te mai deranjeaza radioul acela?
Conversatia nu era prea grozava si m-am hotarat sa mananc ceva, prietenul meu continua sa vorbeasca -individul care imi umplea pamantul de zgomote a venit intr-o zi sa imi ceara sa ii fiu garant pentru un imprumut…
Alejandro si-a cerut scuze, s-a ridicat de la masa si i-a facut un semn uneia dintre fete. In timp ce ieseau, a sughitat din nou , sughitul ii facea favoritii sa se miste , pareau panzele negre ale unei corabii de pirati, prietenul meu continua -... i-am spus:” Nu numai ca voi fi garantul dumneavoastra , dar va platesc si ratele. Insa dumneavoastra nu dati drumul la radio sambata si duminica.”...
A privit scaunul de pe care Alejandro tocmai se ridicase si mi-a spus -asta-i omul meu : compune tunelul ca si cum ar fi vorba de o simfonie. Acum s-a ridicat de la masa ca sa mai puna la punct cate ceva , inainte muncea de multe ori degeaba, pentru ca atunci cand nu ghiceam ceva, il intrebam pe el… iar el se dadea peste cap ca sa aduca lucruri noi. Acum, cand nu ghicesc ce e un obiect, o las pe data viitoare, iar cand ma plictisesc sa il tot ating fara sa stiu ce este, ii lipesc o eticheta pe care o am in buzunar, iar el scoate obiectul din circulatie pentru un timp.
Cand Alejandro s-a intors, noi avansaseram destul de mult cu mancarea si cu vinurile. Prietenul meu l-a atins pe umar pe Alejandro si mi-a spus - e un mare romantic, e un Schubert al tunelului. Plus ca timiditatea si favoritii lui sunt mai mari decat ai lui Schubert. Gandeste-te numai ca iubeste o fata pe care n-a vazut-o niciodata si pe care nici nu stie cum o cheama. Dupa zece noaptea, isi ia carti cu el intr-o baraca . Il incanta singuratatea si linistea, mirosul aspru al trunchiurilor de lemn. Intr-o noapte a sarit peste cartile lui pentru ca a sunat telefonul; cea care a gresit numarul a continuat sa il greseasca in fiecare noapte. Iar el de-abia o atinge ascultand-o .
Alejandro a rosit, favoritii lui negri faceau contrast puternic cu rosul fetei, mie a inceput sa-mi fie simpatic. Cina s-a terminat un pic mai incolo iar Alejandro si fetele au iesit sa se plimbe; eu si cu prietenul meu ne-am intins pe divanurile din camera sa. Dupa siesta, am iesit si ne-am plimbat pana s-a intunecat de-a binelea, pe masura ce se intuneca prietenul meu vorbea tot mai putin si facea miscari mai lente. Lumina zilei slabise mult in intensitate iar obiectele incepeau sa o infrunte, noaptea se anunta una foarte intunecata, prietenul meu deja atingea, fara sa-i vada, copacii si plantele, putin dupa aceea am intrat in tunel cu amintirea a tot ceea ce lumina facuse sa se confunde inainte sa pornim. M-a oprit in poarta sopronului si inainte sa imi vorbeasca am auzit curgerea riului, apoi mi-a spus -data asta nu atingi fetele fetelor , ele abia te cunosc , vei atinge doar ce se afla in dreapta ta si pe masa .
Auzisem pasii lui Alejandro. Prietenul meu vorbea aproape soptit si mi-a mai cerut ceva -nu trebuie sa iti abandonezi locul, care va fi intre Alejandro si mine.
A aprins o lanterna mica si mi-a aratat primele scari, erau de pamant si decolorate. Am ajuns la o alta usa si el a stins lanterna. Mi-a mai spus o data -deci stii, masa e in dreapta si o vei intalni fara sa faci mai mult de doi pasi. Pe marginea ei ai primul obiect, pana acum nu am ghicit ce e... il las in intregime la dispozitia ta.
Am inceput punand mainile pe o cutie mica si patrata din care iesea o suprafata curba, nu stiam daca substanta aceea era foarte dura, dar nu am indraznit sa infig o unghie in ea ca sa verific, avea un mic canal , suav la atingere,si o parte un pic cam aspra. Aproape de una dintra marginile cutiei simteam mici sfere, bobite, am avut o senzatie neplacuta si mi-am retras mainile. El m-a intrebat - te-ai gandit la ceva anume? -Obiectul asta nu ma intereseaza. -Din modul cum ai reactionat vad ca te-ai gandit la ceva. -M-am gandit la umflaturile pe care atunci cand eram copil le vedeam pe pielea unor broaste foarte mari. - continua! -Apoi am dat peste o gramajoara de ceva care era ca faina, am bagat mainile cu placere. -La marginea mesei e un prosop cu care poti sa te stergi pe maini dupa aceea.
I-am raspuns ca si cum nu l-as fi auzit -Mi-ar place sa existe plaje de faina…-Bine, continua.
Dupa aceea am intalnit ceva ce parea o cusca sau o colivie, avea forma de pagoda, am scuturat-o ca sa vad daca era vreo pasare inauntru,in acel moment s-a produs o usoara descarcare luminoasa, nu stiam de unde vine nici despre ce era vorba,am auzit pasul prietenului meu si l-am intrebat -Ce se intampla?
El , la randul lui, m-a intrebat -Ce ti s-a intamplat? -N-ai vazut ? -Ah, nu iti fa probleme. Cum fetele sunt prea putine pentru un tunel asa de lung, sunt la distanta mare una de alta, de aceea fiecare imi arata unde se afla semnalizand cu lanterna.
M-am intors si am vazut consumandu-se de cateva ori descarcari care pareau sa vina de la o fiinta vie, mica si luminoasa, in acea clipa, prietenul meu mi-a spus -Asteapta-ma aici.
S-a indreptat spre lumina si a acoperit-o cu trupul sau, atunci am gandit ca mergea semanandu-si degetele in intuneric, apoi le recupera si toate se regaseau pe fata acelei fete. Dintr-odata l-am auzit spunand -E a treia oara cand ti-o pui pe prima, Julia.
Insa o voce care abia se auzea i-a raspuns -Nu sunt Julia.
In acel moment am auzit apropiindu-se pasii lui Alejandro si l-am intrebat -Ce era in prima cutie?
A trecut ceva timp pana mi-a raspuns -O coaja de nuca de cocos .
M-am speriat cand am auzit vocea suparata a prietenului meu, -ar fi mai bine sa nu il intrebi nimic pe Alejandro.
Am inghitit acele cuvinte impreuna cu propria-mi saliva si am pus din nou mainile pe masa, tot ce a urmat a fost facut in tacere. Obiectele pe care le-am recunoscut erau, in aceasta ordine: o coaja de nuca de cocos, o gramajoara de faina, o colivie goala, niste pantofiori , o rosie, niste indispensabili, un ciorap de dama, o masina de scris, un ou de gaina, o vezica umflata, o carte deschisa, o pereche de catuse, o cutie de pantofi care avea inauntru un pui fara gat si fara pene . Mi-a parut rau ca Alejandro a asezat puiul la urma, caci a fost foarte neplacut sa ating acea piele rece si granulata.
Imediat ce am iesit din tunel, Alejandro mi-a luminat scarile care dadeau spre curte, am intrat intr-un coridor, prietenul meu mi-a pus mana pe umar si mi-a spus cu glas cald “iarta-ma pentru tonul meu dur de azi”, insa imediat si-a intors capul ca si cum ar fi spus “ insa azi ma intereseaza un singur lucru, o sa continui cu asta”.
Se indrepta spre camera sa si mi-a facut semn cu indicele sa il urmez, acelasi deget l-a dus la buze, imi cerea sa nu scot nici un sunet.Am ajuns in camera si a inceput sa aseze divanurile astfel incat sa privim in directii opuse si sa nu ne vedem fetele, el s-a asezat intr-un divan, eu in celalalt. M-am cufundat in ganduri si m-am inchis cu totul in ceea ce s-a intamplat. Dupa un timp l-am auzit spunandu-mi aproape in soapta -Mi-ar place sa petreci ziua de maine aici, imi pare insa rau sa iti spun ca pot sa iti ofer asta cu o conditie…
Am asteptat cateva secunde si i-am raspuns -Daca as accepta, ar fi, de asemenea, cu o conditie…
A ras si apoi mi-a spus -Uite, fiecare scrie pe o hartie conditia lui, de acord? -Foarte bine.
Am scos o carte de vizita, apoi, cum capetele noastre erau apropiate, ne-am intins hartiile fara sa ne privim unul pe altul, cea a prietenului meu zicea asa:” ma voi plimba singur toata ziua de maine”. Iar a mea:” As dori sa petrec ziua inchis intr-o camera”. El a ras din nou,apoi s-a ridicat din pat si a iesit din incapere pentru cateva minute. Cand s-a intors, mi-a spus -Camera ta e deasupra acesteia, iar acum mergem sa mancam. In sufragerie m-am intalnit cu un cunoscut, puiul din tunel.
Odata terminata masa, prietenul mi-a spus -Te invit sa asculti cvartetul lui don Claudio.
M-a amuzat familiaritatea lui cu Debussy, ne-am intins din nou pe divanuri, si cand la un moment dat s-a ridicat ca sa-l intoarca, s-a oprit cu discul de vinil in mana ca sa-mi spuna -Cand ma aflu acolo, simt ca ma ating idei care vin din alta parte.
Muzica s-a sfarsit, el a vorbit din nou dupa o scurta tacere - Am trait aproape de alte persoane si am pastrat in memorie amintiri care nu imi apartin.
In acea noapte nu a mai avut sa-mi spuna nimic si, cand am fost singur in camera mea, am inceput sa ma plimb,ma simteam cuprins de o stare de tensiune dulce si binecuvantata si gandeam ca marele obiect din tunel era prietenul meu, exact in acest moment el urca grabit scarile. A deschis usa, si-a introdus doar capul si mi-a spus cu un suras -Pasii tai imi tulbura linistea, se aud prea tare jos la mine in camera. -Oh, scuza-ma!
A plecat, mi-am scos pantofii si am inceput sa ma plimb doar in ciorapi. El a revenit nu dupa mult timp -Acum e si mai rau, pasii tai par o inima care pulseaza, e ca si cum as avea un metronom in mine. -Of, cat de mult cred ca regreti ca m-ai invitat aici -Din contra, ma gandeam ca de acum inainte nu mi-ar place sa stiu ca ramane nelocuita camera in care ai fost tu.
I-am raspuns cu un zambet artificial si el a plecat imediat, am adormit repede dar m-am trezit la fel de repede. Afara fulgera si tuna in departare,m-am ridicat din pat pasind usor si am deschis fereastra ca sa vad lumina albicioasa a unui cer care parea ca voia sa se lase asupra conacului cu norii sai carnosi, si dintr-o data am vazut pe o carare un om cautand ceva intre plantele din curte, ramanea un timp intr-un loc apoi continua sa se deplaseze dupa cateva clipe, am vrut sa merg sa il avertizez pe prietenul meu, scara scartaia si imi era teama ca se va trezi si va crede ca a intrat un hot in casa. Insa usa camerei lui era deschisa si patul era gol. Cand m-am intors in camera mea, nu l-am mai vazut pe omul din curte, m-am intins in pat si am adormit din nou.
A doua zi, in timp ce coboram sa ma spal, servitorul imi urca serviciul de mate, si in timp ce beam mate, mi-am amintit ceea ce visasem, amicul meu si cu mine ne aflam in fata unui mormant, si el mi-a spus:” Stii cine zace aici? Puiul in cutia lui”. Noi nu aveam nici un fel de simtamant in fata mortii, acel mormant era un fel de congelator care il imita intr-un fel destul de nostim si noi stiam ca acolo locuiau toti mortii pe care urma sa-i mancam dupa aceea.
Imi aminteam visul, priveam intinderea pamanturilor prin perdelele galbui si beam mate, dintr-odata l-am vazut pe el trecand pe o carare si fara sa vreau am facut gestul de a-l spiona. Apoi am hotarat sa nu il mai privesc, si gandindu-ma ca nu ma auzea, am inceput sa ma plimb prin camera. Cand am trecut prin dreptul ferestrei,am vazut ca mergea spre sopron, credeam ca merge spre tunel, si am inceput sa banuiesc ceva. Insa el se indrepta spre un loc unde erau intinse rufe la uscat si a atins cu palma deschisa un cearsaf care cred ca era inca umed.
A trecut ziua si ne-am vazut doar la cina. El mi-a spus -Toata saptamana sunt in magazin si doresc sa vina ziua aceasta, iar aici ma plictisesc si tristetea pe care o simt e oribila, insa am nevoie de singuratate si simt nevoia de a nu vedea nici o fiinta umana. Iarta-ma, te rog!...
I-am spus -Azi-dimineata am vazut violete rupte pe o carare. Cred ca au fost niste caini cei care, noaptea asta…
A zambit, -Eram eu. Imi place sa caut violete in iarba un pic inainte de rasarit. Atunci m-a privit zambind din nou si mi-a spus -Am lasat usa deschisa si cand m-am intors am gasit-o inchisa.
Am zambit la randu-mi, -M-am temut ca e vreun hot si am coborat sa-ti spun.
In acea noapte ne-am reintors in oras si el se simtea bine. Sambata urmatoare ne aflam pe terasa si dintr-odata am vazut venind spre noi pe una dintre fete, credeam ca voia sa imi spuna un secret si mi-am lasat capul pe umar, atunci fata m-a sarutat pe obraz. Senzatia mea a fost ca mai traisem asta odata , dar prietenul meu a intrebat -Ce-i asta?
Fata a raspuns -Acum nu suntem in tunel. -Insa suntem in casa mea, a spus el.
Ajunsesera si celelalte fete, ne-au spus ca se jucau de-a prinselea si ca acel sarut era o pedeapsa. Ca sa disimulez, am spus -Alta data nu mai dati pedepse asa de grele!
Cea mai mica dintre ele a raspuns -Pedeapsa asta o voiam pentru mine!
Totul s-a terminat cu bine, insa amicul a ramas contrariat.
La ora obisnuita am intrat in tunel. Am intalnit din nou coaja de cocos, insa deja avea lipita o eticheta pentru a fi scoasa de acolo, apoi am atins o gramada destul de mare de nisip, nu ma interesa, asa ca am inceput sa ma gandesc ca destul de repede urma sa clipeasca prima luminita , mainile mele continuau sa se miste pe masa apoi am atins ceva care , cred, era o pereche de manusi peticite. M-am gandit la semnificatia pe care acele manusi o aveau pentru mainile mele, cred ca era vorba de o surpriza pentru maini, nu pentru mine. In timp ce atingeam un obiect care parea de sticla, mi-am dat seama ca mainile voiau sa incerce manusile, m-am hotarat sa fac asta dar m-am oprit din nou, paream un tata care nu dorea sa le indeplineasca fiicelor lui toate capriciile. Si, imediat,am inceput sa am o alta banuiala, amicul meu ajunsese departe in acea lume a mainilor, poate ca el le facuse sa isi dezvolte inclinatii care sa le permita sa traiasca o viata prea independenta. M-am gandit la faina, pe care cu atata placere mainile mele o atinsesera data trecuta, si mi-am spus: “mainilor le place faina proaspata”, atunci am facut tot posibilul pentru a uita gandul acesta si m-am intors la sticla pe care o atinsesem inainte, in spate avea un suport, era vorba de un portret? Si cum puteam sa aflu? Putea sa fie la fel de bine o oglinda…Da: aveam intalnire cu imaginatia mea inselata si cu o anumita bataie de joc din partea intunericului, aproape imediat am vazut descarcarea luminoasa a primei fete. Si, nu stiu de ce, m-am gandit la obiectul pe care l-am atins la inceput, si mi-am dat seama ca era capul de leu.
Prietenul meu o intreba pe una din fete -Ce e asta? Un cap de papusa? Un caine?...o gaina?...-Nu, e una dintre acele flori aurii care…
A intrerupt-o, -Nu v-am mai spus o data sa nu mai aduceti nimic?...-Prostule! -Ce?... Cine esti? -Julia, s-a auzit o voce hotarata. - Niciodata sa nu mai aduci ceva in maini, se auzi vocea stinsa a prietenului meu.
Cand s-a reintors la masa din tunel, unde ma aflam , mi-a spus -Imi place sa stiu ca in acest intuneric exista o floare aurie .
In acel moment am simtit ca ceva a trecut pe langa mine si mi-a atins sacoul, primul meu gand a fost ca erau manusile de pe masa, ca si cum acestea ar fi putut umbla singure, insa aproape in acelasi timp m-am gandit ca poate fi cineva din tunel, atunci i-am spus amicului meu -Cineva mi-a atins sacoul. -Absolut imposibil! ...Ai avut o halucinatie, se mai intampla si asa ceva in tunel!
Si, pe neasteptate, am auzit un vant infricosator, ca o furtuna. Prietenul meu a tipat de-a dreptul -Ce-i asta?
Ceea ce e curios este ca auzeam vantul, dar nu il simteam nici cu mainile nici cu fatza, atunci Alejandro a spus ca e o masina care imita vantul, pe care o imprumutase din recuzita unui teatru -Foarte bine, prietene, totusi asta nu e pentru maini…
A ramas tacut cateva momente si apoi a intrebat din nou-Cine i-a dat drumul masinii asteia? -Prima fata, s-a dus acolo dupa ce ati atins-o dumneavoastra. -Ah!-am spus - ai vazut? Ea era cea care m-a atins....
In aceeasi noapte, in timp ce schimba discul la gramofon, mi-a spus -Azi a fost foarte placut, confundam obiectele, ma gandeam la altele diferite si aveam amintiri neasteptate, de-abia incepusem sa ma misc prin intuneric ca mi s-a parut ca o sa ma lovesc de ceva ciudat, ca trupul meu va incepe sa traiasca intr-un alt fel si ca eram pe punctul de a intelege ceva important. Si, dintr-odata, cand tocmai lasam un obiect si corpul meu se intorcea sa atinga o fata, am descoperit cine ma inselase intr-o afacere.
M-am indreptat spre camera mea. Inainte de a adormi, am inceput sa ma gandesc la o pereche de manusi albe , in care abia se intrezareau mainile unei femei trageam incet spre mine varfurile acelor manusi, dezgoleam treptat acele maini, la un moment dat mi-am dat seama ca in vis manusile se transformasera in coji de banane...Dormeam deja de ceva vreme, cand am simtit pe fata atingerea unor maini, m-am trezit strigand, pentru cateva clipe era ca si cum as fi plutit in intuneric, si in sfarsit mi-am dat seama ca avusesem un cosmar. Prietenul meu a urcat in fuga si m-a intrebat -Ce ti s-a intamplat? -Am avut un vis…
Insa m-am oprit, n-am vrut sa-i povestesc visul pentru ca imi era teama ca i-ar fi putut trece prin minte sa imi atinga fata a plecat imediat si am ramas in pat fara sa mai adorm la loc. Insa dupa cateva momente am auzit usa deschizandu-se incet , am strigat cu o voce inspaimantata -Cine e?
In aceeasi clipa am auzit pasi pe scari. Cand prietenul meu a urcat din nou, i-am spus ca lasase usa deschisa si ca intrase un caine, nu mi-a raspuns nimic si a coborat inapoi in camera la el.
Sambata urmatoare, de-abia intrati in tunel, se auzi un planset care parea a fi al unui catel. Una dintre fete a izbucnit in ras si apoi si noi ceilalti, odata cu ea, amicul meu s-a suparat tare, si a spus cuvinte neplacute, am tacut toti, insa, intre cuvintele lui s-a auzit si mai tare schelalaitul catelusului si am izbucnit din nou in ras. Atunci prietenul meu a urlat - Afara, toti afara!!
Cei care ne aflam in apropierea lui l-am auzit gafaind, si a adaugat imediat, insa mai incet, ca si cum si-ar fi ascuns fata in intuneric -Minus Julia...
Mi-a venit atunci un gand prea puternic ca sa-i rezist- sa raman in tunel... Amicul meu a asteptat pana ce nu s-au mai auzit pasi in tunel, apoi, de departe, Julia incepu sa aprinda si sa stinga lanterna, acea lumina parea a unui far. Prietenul meu calca apasat inspre ea in timp ce incercam sa fac sa coincida zgomotul pasilor mei cu cel al pasilor lui, am ajuns aproape de Julia, care i-a spus -Iti amintesti de alte fete cand o atingi pe a mea?
El a ezitat un timp pana sa spuna da. Insa a adaugat imediat -Vreau sa spun ca… era din Viena, si am cunoscut-o in Paris. -Era prietena ta? -Eram prieten cu sotul ei. Insa odata el a cazut de pe un cal de lemn… -Cum?! -Iti explic, el avea o matusa bogata care locuia in provincie si care i-a spus sa faca gimnastica pentru ca nu era prea puternic, matusa a avusese grija de el de mic, el ii trimitea fotografii in care era imbracat in trening, insa niciodata nu facea altceva decat sa citeasca tot timpul, nu mult timp dupa ce s-a casatorit, a dorit sa isi faca o fotografie urcat pe un cal , era foarte mandru de un sombrero pe care il primise cadou. Insa calul era de lemn si lemnul era mancat de carii, una dintre labele calului s-a rupt sub greutatea calaretului, care si-a fracturat o mana atunci cand a cazut.
Julia a ras un pic si el a continuat -Atunci l-am vizitat la el acasa, si asa am cunoscut-o pe sotia sa…la inceput ea imi vorbea zambind, cu o doza de ironie in privire, sotul ei avea bratul in ghips si erau multi cei care venisera in vizita. Ea i-a adus supa si el a spus ca nu avea deloc pofta de mancare, toti cei aflati in vizita au spus sau au confirmat ca dupa un accident de felul acesta nimeni nu are pofta de mancare, am gandit ca toti cei aflati atunci in casa isi fracturasera cate ceva , si mi i-am imaginat in penumbra acelei camere cu mainile si picioarele in ghips.
Se auzi din nou schelalaitul catelului si Julia rase, ma temeam ca prietenul o sa inceapa sa-l caute si va da peste mine, insa dupa cateva clipe isi continua povestirea, - Cand s-a ridicat de pe scaun, mergea incet si , din spate, cu bratul lui in ghips, se vedea ca si cum ar fi dus o cutie cu bilete de papagal, m-a invitat in crama lui de la subsol sa alegem o sticla din vinurile cele mai bune, sotia lui nu dorea sa il lase sa mearga singur, el mergea inainte, avea o lumanare in mana, flacara ardea panzele de paianjeni si acestia fugeau in toate partile, in urma lui mergea ea, ultimul eram eu…
Amicul meu nu mai spuse nimic iar Julia l-a intrebat -Ai spus la inceput ca doamna iti vorbea cu un suras usor ironic, si dupa aceea? -Nu era ironica doar cu mine, n-am spus asta! -Ai spus ca asa era la inceput. -Bine…si dupa aceea a fost la fel ca la inceput.
Catelul schelalai din nou iar Julia a spus -Nu trebuie sa crezi ca ma intereseaza prea tare lucrul asta, insa… simt cum imi arde fata.
Am auzit pasii lor indreptandu-se spre iesire si apoi usa tunelului inchizandu-se, atunci am alergat si am inceput sa lovesc in usa cu pumnii si cu picioarele, amicul meu s-a intors si a intrebat -Cine-i acolo?
I-am raspuns, si el a pronuntat cu greu cuvintele - In tunelul acesta... tu... nu mai intri niciodata…
Parca urma sa mai adauge ceva, insa a preferat sa taca. In acea noapte, am plecat cu autobuzul impreuna cu fetele si cu Alejandro, ei mergeau inainte si in spate, niciunul dintre ei nu ma privea si era ca si cum as fi fost un tradator.
Dupa cateva zile, prietenul meu a venit la mine acasa, era tarziu si ma culcasem deja, si-a cerut scuze ca m-a trezit din somn si pentru ceea ce imi spusese la iesirea din tunel, in ciuda faptului ca eram bucuros, el parea preocupat. Si , dintr-odata, a vorbit, -Azi a venit la magazin tatal Juliei , mi-a cerut sa nu mai ating niciodata fata fiicei lui, dar mi-a si dat de inteles ca nu ar mai spune nimic daca m-as angaja intr-un mod mai serios. Am privit-o pe Julia si ea se uita in jos si isi zgaraia oja de la o unghie. Atunci mi-am dat seama ca o iubesc. -Mai bine, i-am raspuns. Si nu te poti casatori cu ea? -Nu. Ea nu vrea sa mai ating si alte fete in tunel.
Prietenul meu isi tinea coatele sprijinite pe genunchi si, dintr-odata, isi ascunse fata in palme, in acel moment, fata lui mi se paru la fel de mica precum cea a unui miel, am vrut sa-i pun mana pe umar si fara sa vreau i-am atins capul, am avut senzatia ca tocmai atinsesem un obiect din tunel.
